Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a precizat, marți, că un pasaj important a fost deschis în județul Cluj, care permite continuarea lucrărilor la Autostrada 3.
„Se circulă de astăzi pe pasajul de pe DN15 din zona localității Luna, județul Cluj!
Redirecționarea traficului pe acest pasaj permite continuarea lucrărilor pe lotul de autostradă Chețani– Câmpia Turzii (A3), și finalizarea acestora până la sfârșitul anului”, a precizat Cristian Pistol.
Porivit directorului CNAIR, în curând se va circula pe autostradă, neîntrerupt, de la Cluj la Târgu Mureș.
„Constructorul este bine mobilizat în șantier iar lucrările sunt în grafic. Se va putea astfel circula pe autostradă, fără întrerupere, de la Cluj la Târgu Mureș”, mai spune Cristian Pistol.
În următorii 5 ani, rețeaua de drumuri de mare viteză, autostrăzi și drumuri expres, va ajunge la 1.750 km. Anunțul a fost făcut de Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), la Gândul Exclusiv. Conform acestuia, în pregătire sunt alți 2.000 de km.
După ce România a atins 1.000 de km de drum de mare viteză în septembrie, în următorii cinci ani numărul acestora se va mări considerabil.
“Păi pot să vă spun că în momentul de față – astăzi, dacă vorbim -, avem aproximativ 750 km de drumuri de mare viteză în execuție, în proiectare și execuție, adică cu contracte semnate, 750 km care vor fi livrați în perioada următoare. În principiu, în 2028 ar trebui să închidem toți acești 750 km”, a declarat Cristian Pistol.